CUSTOM USP TEXT CUMPARA ACUM

Termeni și condiții de abonare la newsletter

 



Valabil începând cu data de: 1 februarie 2025

 

Newsletterul Tefal (denumit în continuare NEWSLETTER) este un serviciu gratuit furnizat de către S.C. Groupe SEB România S.R.L., societate comercială din România, cu sediul în București, Sector 1, Str. Ermil Pangratti, nr. 13, având CIF RO18288047, înregistrată în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J40/482/2006 (denumită în continuare Groupe SEB sau Furnizor), clienților și vizitatorilor site-urilor tefal.ro, shop.tefal.ro și clubtefal.ro (denumite în continuare SITE), în calitate de utilizator final (denumite în continuare Utilizator sau Abonat), căruia i se aplică următorii termeni și condiții.

Newsletter-ul reprezintă un mesaj electronic (email) livrat regulat de către Furnizor, utilizatorilor abonați, care își dau acordul în mod expres și neechivoc, cu privire la prevederile prezentului Termeni și condiții. Orice utilizator se poate abona la newsletter complet gratuit. Abonarea la newsletter se face prin completarea formularului de newsletter. Odată abonat, utilizatorul își dă acordul, în mod expres și neechivoc, cu privire la toate prevederile acestor termeni și condiții.

 

1. Înregistrare

1.1. Pentru a beneficia de acest serviciu gratuit este necesar să va abonați la newsletter. Pentru abonare la newsletter trebuie să furnizați datele personale cerute în formularul de abonare. Datele personale necesare sunt: adresa de e-mail (obligatoriu), nume și prenume (opțional). Adițional pot fi cerute date suplimentare, cu condiția ca utilizatorul să-și dea acordul în mod expres și neechivoc. Este obligatoriu ca datele introduse în formular să fie reale. Nu este permisă introducerea datelor false și nici introducerea de date care nu vă aparțin, utilizatorul asumându-și responsabilitatea pentru corectitudinea datelor. Furnizorul își rezervă dreptul de a refuza fără o notificare în prealabil abonarea la newsletter dacă se observă că datele introduse în formular nu sunt reale sau nu vă aparțin. Se pot abona la newsletter numai persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data abonării la newsletter. 

 

Unui utilizator nu îi este permis să completeze mai multe formulare pentru abonarea la newsletter pe una din platformele web www.shop.tefal.ro, www.tefal.ro și www.clubtefal.ro, un utlizator având astfel dreptul de a completa un singur formular de abonare la newsletter. 



2. Condiții de utilizare

2.1. Utilizatorul trebuie să se asigure că newsletterele trimise de către furnizor ajung la destinație (sunt livrate în Inbox). În cazul în care email-urile trimise de către furnizor ajung în dosarul (folder-ul) de Spam / Junk / Bulk / Trash (automat) sau sunt marcate că fiind Spam de către softul folosit (clientul de email), utilizatorul trebuie să apese pe Not Spam / Not Junk.

2.2. După abonare nu este permisă raportarea ca SPAM / ABUZ a vreunui newsletter trimis de furnizor. Furnizorul respectă dreptul la intimitate al utilizatorului, iar în cazul în care utilizatorul nu dorește să mai primească newsletterele trimise de furnizor, este suficient să se dezaboneze. Dezabonarea este instantă, iar utilizatorul nu va mai primi newslettere ulterioare doar dacă se reabonează.

 

3. Avantajele abonării la newsletterul Tefal

3.1. În urma abonării pentru prima dată la newsletterul Tefal, utilizatorul abonat va beneficia de un bonus de bun venit de 10% reducere la prima comandă pe shop.tefal.ro. Reducerea se va acorda sub formă de cod de voucher care poate fi folosit în termen de 12 luni de la data abonării. 

Codul de voucher se poate folosi pentru achiziționarea oricărui produs comercializat pe shop.tefal.ro, reducerea de 10% se acordă la prețurile produselor afișate pe site în momentul plasării comenzii. Codul de voucher nu se poate folosi împreună cu alte coduri de voucher. 

Codul de voucher nu se va acorda dacă utilizatorul nu se află la prima abonare la newsletterul Tefal. Pentru evitarea oricărui dubiu, utilizatorul care s-a dezabonat de la newsletterul Tefal iar ulterior s-a reabonat, nu va beneficia de bonusul de bun venit de 10% reducere la prima comanda pe shop.tefal.ro.  

3.2. Alte avantaje legate de abonamentul activ la newsletterul Tefal:

- Lunar, coduri de reducere pentru achiziții pe shop.tefal.ro.

- Cu ocazia zilei de naștere, un cod de voucher de reducere. Acest beneficiu se acordă numai dacă este furnizată data nașterii.

 

4. Încetarea furnizării serviciului

4.1 Calitatea de abonat se încheie pe o perioadă nedeterminată.

4.2. Utilizatorii își pot retrage calitatea de abonat în orice moment folosind linkul de dezabonare furnizat în baza fiecărui newsletter primit. Dezabonarea este instantă, iar utilizatorul nu va mai primi newslettere ulterioare decât dacă se reabonează.

 

5. Protecția datelor cu caracter personal

5.1. Colectarea datelor despre abonați pentru a le putea face oferte individuale este parte integrantă a campaniei de abonare la newsletter. Pentru a asigura o prelucrare responsabilă și transparentă a datelor cu caracter personal ale abonaților, vă oferim informații complete despre datele pe care le procesăm și în ce scopuri.

Organizatorul, Groupe SEB România SRL., este operator, potrivit Regulamentului privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Scopul acestei baze de date constă în acordarea voucherelor de 10% reducere și trimiterea de newsletter din partea Operatorului sau de Împuternicitului său și respectarea prevederilor legislației fiscale. Organizatorul va menține active platformele pe o perioadă nedeterminată de timp. Organizatorul se obligă ca datele personale să nu fie difuzate către terți cu excepția companiilor implicate în organizarea și gestionarea campaniei.

5.2. În cadrul campaniei de abonare la newsletter, Operatorul va prelucra de la Participanți următoarele categorii de date cu caracter personal:

 (i) nume 

(ii) prenume

(iii) adresa e-mail 

(iv) data de naștere

(v)        sexul

(vi)       datele rezultate din vizitarea site-ului Campaniei;

5.3. Scopul acestei prelucrări de date personale constă în transmiterea de newsletter și respectarea obligațiilor ce sunt în sarcina Operatorului. Organizatorul poate prelucra datele cu caracter personal și în vederea investigării unor încălcări cu privire la prezenta Campanie, inițierea unor demersuri în justiție, soluționarea reclamațiilor sau a sesizărilor, a cererilor privind exercitarea drepturilor persoanelor vizate cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

5.4. Temeiurile prelucrării sunt:

a. obligații legale ce derivă din desfășurarea prezentei campanii;

b. interesul legitim al operatorului de a se asigura de desfășurarea în bune condiții a campaniei în ceea ce privește datele rezultate din vizitarea paginilor de internet sau din efectuarea de verificări în vederea validării înscrierilor;

c. interesul legitim al operatorului de a dovedi inclusiv față de autoritățile de control desfășurarea campaniei;

d. consimțământul persoanei vizate pentru datele prelucrate în situația persoanelor abonate la newsletter.

5.5. Durata de prelucrare a datelor persoanelor abonate la newsletter se realizează până la retragerea consimțământului, în măsura în care nu există un alt temei juridic pentru prelucrarea datelor în continuare.

5.6. Participanților în programul Campanie le sunt garantate drepturile prevăzute de Regulamentul privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, în special următoarele drepturi:

  • dreptul de informare astfel cum este acesta definit în legislație, inclusiv dreptul de a obține de la operator la cerere și în mod gratuit confirmarea faptului că datele care îl privesc sunt sau nu sunt prelucrate de către Operator și dreptul de acces la date;

  • dreptul de acces la date;

  • dreptul la rectificare;

  • dreptul de a solicita ștergerea datelor;

  • dreptul la restricționarea prelucrării;

  • dreptul la portabilitatea datelor

  • dreptul de opoziție prin care persoana vizată are dreptul de a se opune în orice moment, din motive legate de situația particulară în care se află, ca datele care o vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu excepția cazului în care operatorul demonstrează că are motive legitime și imperioase care justifică prelucrarea și care prevalează asupra intereselor, drepturilor și libertăților persoanei vizate sau că scopul este constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță.

  • dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri.

  • dreptul de a-și retrage consimțământul

  •  dreptul de a se adresa justiției sau de a depune o reclamație cu privire la prelucrarea datelor la autoritatea română competentă (Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal - www.dataprotection.ro).

5.7. Aceste drepturi pot fi exercitate prin trimiterea unui e-mail la adresa contact-ro@tefal.com

5.8. Organizatorul se obligă ca datele personale să nu fie difuzate către terți cu excepția companiilor implicate în organizarea și gestionarea acestui program.

5.9. În plus, participând la această campanie cu actualii Termeni și condiții, declarați că ați citit și ați luat la cunoștință și sunteți de acord cu Termenii, condițiile și Politica de confidențialitate  a Groupe SEB România SRL.

5.10. Participând la actuala campanie sunteți de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul prezentei campanii, conform celor menționate mai sus.

5.11. Operatorul se obligă de asemenea să respecte prevederile Regulamentului privind protecția  datelor personale stocate.

5.12. Datele personale ale participanților la Campanie vor fi prelucrate în conformitate cu legislația aplicabilă în domeniul protecției datelor cu caracter personal, în mod particular în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date.

 

6. Responsabilitate

6.1. Furnizorul nu oferă nicio garanție că serviciul va funcționa fără întreruperi sau fără erori, sau că defecțiunile vor fi remediate. Totodată, Furnizorul nu garantează că problemele de securitate sau erorile umane și/sau ale softului pot fi preîntâmpinate în totalitate.

6.2. Furnizorul nu poate fi facut responsabil pentru niciun fel de daune, pierderi sau neplăceri cauzate de folosirea serviciului. Răspunderea folosirii serviciului revine în totalitate utilizatorului.

6.3. Fiecare newsletter trimis de către Furnizor va conține instrucțiuni clare de dezabonare instant (one click).

6.4. Furnizorul nu își asumă responsabilitatea pentru situația în care utilizatorul înscrie în formularul de abonare la newsletter o adresă de e-mail incorectă, incompletă sau inactivă și din această cauză nu poate finaliza abonarea pentru a i se transmite emailul de confirmare care conține codul de voucher de 10%. 

 

7. Modificări ale acestor Termeni și condiții

7.1. Acești Termeni și condiții pot fi modificați ulterior, la orice dată de către Groupe SEB , fără a fi necesară o notificare prealabilă. Atunci când se operează aceste modificări, Groupe SEB va pune la dispoziție o nouă versiune a Termenilor și condițiilor pe Site, cu cel puțin 24 (douăzecișipatru) de ore anterior intrării în vigoare a Termenilor și Condițiilor actualizați. Utilizatorul este obligat să verifice periodic acești termeni și condiții, iar în cazul în care nu mai este de acord, trebuie să nu mai folosească serviciul de newsletter.

 

8. Soluționarea litigiilor

8.1. Acești Termeni și condiții sunt guvernați de legea română. Orice neînțelegere în legătură cu executarea acestor Termeni și condiții va fi rezolvată pe cale amiabilă. Dacă o astfel de rezolvare nu este posibilă, litigiul va fi înaintat spre soluționare instanțelor judecătorești competente din România.

 

 

9. Chestiuni tranzitorii și diverse

 

9.1. Pentru orice întrebare privind serviciul furnizat ne puteți contacta pe adresa de mail contact-ro@tefal.com.